Consiliul Local Fălești a adoptat o decizie importantă referitoare la organizarea și funcționarea cantinei sociale din oraș. Sumele alocate pentru anul curent au crescut, iar cantina socială va continua să ofere prânzuri calde zilnice, într-o formă mai generoasă și mai adaptată nevoilor persoanelor din categoriile sociale vulnerabile.


Cantina socială, activă din 2021, este finanțată din bugetul național, mai exact din Fondul Local de Susținere a Populației, și contribuția primăriei Fălești. Potrivit primarului Alexandr Severin, beneficiarii serviciului sunt cetățeni din diverse grupuri vulnerabile, inclusiv familii cu mulți copii, persoane în etate, veterani de război și persoane cu dizabilități. 
 „Lunar, 10 persoane din aceste categorii primesc un prânz complet, care include felul întâi și felul doi. În luna următoare, alte 10 persoane vulnerabile sunt selectate pentru a beneficia de acest suport. În acest fel, putem să ajutăm cât mai mulți oameni pe parcursul anului,” a relatat primarul Severin. 
De asemenea, unele persoane, din grupuri deosebit de vulnerabile, pot beneficia de serviciile cantinei timp de trei luni consecutive.


Pentru anul 2025, de prânzuri calde vor beneficia 120 de persoane, cu 30 mai multe față de anul trecut. Finanțarea totală alocată pentru funcționarea cantinei sociale în acest an este de 177.600 lei, din care 123.600 lei – din Fondul Local de Susținere a Populației, iar 54.000 lei sunt alocați de Consiliul Local Fălești. Această sumă reprezintă o creștere de 78.600 lei față de anul trecut, reflectând astfel necesitatea unei susțineri financiare suplimentare pentru a sprijini mai mulți beneficiari.
 „Anual, revizuim costurile meniului și, în funcție de numărul de beneficiari, ajustăm suma alocată pentru a acoperi toate cheltuielile necesare,” a mai adăugat primarul Alexandr Severin.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI!