58 la suta din populația țării nu este mulțumită de activitatea președintelui Maia Sandu, potrivit ”Barometrului Socio-Politic”, prezentat de Compania IMAS.
Alte 35% din persoanele chestionate susțin că sunt mulțumite, iar 7% – nu au știut ce să răspundă.
Conform aceluiași sondaj, 81% dintre cetățeni afirmă că Maia Sandu nu a schimbat lucrurile spre bine de când a preluat mandatul de președinte de țară și doar 13 % spun că aceasta a reușit să schimbe situația spre bine. Alte 6% din persoanele chestionate nu au avut un răspuns la această întrebare.
Sondajul a fost efectuat la comanda Public Media, în perioada 09 – 23 martie, pe un eșantion de 1115 respondenți, marja de eroare fiind de ±3%.