La 12 martie curent, a fost solicitată, în scris, informația oficială dacă Președinția Republicii Moldova beneficiază sau nu de careva proiecte sau programe de asistență externă, precum și temeiul legal pentru încheierea acestora. Totuși, chiar dacă demersul a fost înaintat conform Legii Nr. 982 din 11-05-2000 privind accesul la informație, până astăzi Maia Sandu refuză să răspundă, fiind depășiți toți termenii legali.

În context, Telegraph.md condamnă lipsa de transparență din partea Președinției, precum și atitudinea selectivă a acestei instituții față de unele surse mass-media, observându-se o relație mai amicală cu presa afiliată PAS și Maiei Sandu, ceea ce este o discriminare impardonabilă, dar și un instrument de cenzură a celorlalte instituții de informare în masă.

Ce ține de netransparența Președinției, menționăm că potrivit legii citate mai sus, informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie. Refuzul de a furniza o informaţie, un document oficial va fi făcut în scris, indicând-se data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile, motivul refuzului, făcându-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul, numărul, data adoptării, sursa publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul, precum şi procedura de recurs a refuzului, inclusiv termenul de prescripţie. Totodată, conform prevederilor Codului administrativ, autoritățile publice sunt obligate să asigure aplicarea dispozițiilor privind transparența administrației și accesul la informațiile publice.

Încălcarea intenţionată a dispoziţiilor legale privind accesul la informaţie sau a celor cu privire la petiţionare se sancţionează cu amendă de la 9 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. În același context, prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date vădit eronate se sancţionează cu amendă de la 27 la 33 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Dat fiind faptul că Maia Sandu și Președinția refuză în mod vădit să răspundă la solicitările Telegraph.md, inclusiv la e-mail-urile și apelurile telefonice, reiterăm întrebările, public, în speranța că vom primi și răspunsurile solicitate:

Președinția Republicii Moldova
Chișinău, MD 2073 Bd. Ștefan cel Mare, nr.154
[email protected]

TELEGRAPH.MD – Portal de știri, în temeiul Legii Nr. 982 din 11-05-2000 privind accesul la informaţie, prin prezenta, solicităm respectuos prezentarea datelor în privința proiectelor de asistență externă de care beneficiază Aparatul Președintelui Republicii Moldova. În contextul în care nu am putut identifica informații în acest sens pe Platforma privind gestionarea asistenței externe rugăm să ne informați în privința următoarelor:
1. Beneficiază instituția prezidențială de careva proiecte/programe de asistență externă?
2. În baza cărui acord de finanțare au fost inițiate acestea?
3. Denumirea proiectului și termenul de implementare?
4. Domeniul de intervenție?
5. Finanțatorul și costul proiectului?
6. Beneficiarul proiectului?
7. Tipul de suport oferit?

Amintim că Președinția urma să devină o instituție transparentă și deschisă pentru jurnaliști, dar și pentru cetățenii de rând. Acesta era angajamentul asumat public de către președintele ales Maia Sandu, în cadrul Forumului Mass-media 2020.

„Eu vreau să fac un angajament aici – Președinția va deveni o instituție transparentă și deschisă, care va oferi informații și care va prezenta lucrurile așa cum sunt când acestea vor fi solicitate de către presă.„, a declarat președintele ales Maia Sandu, în luna noiembrie a anului trecut.