Situația critică din Republica Moldova se datorează indiferenței actualului președinte, Maia Sandu, care se preocupă doar de numărul de mandate, pe care PAS îl va obține în Parlament. Opinia a fost expusă de președintele PSRM, Igor Dodon, la NTV Moldova.
“Știu că sunt politicieni care se gândesc doar la numărul de mandate, așa este și partidul Maiei Sandu, care merge pe abordarea “nu contează că o să crească prețurile, toți o să creadă că Dodon e de vină”. Nu! Dodon nu e de vină. Cât a fost Dodon președinte, mai ales ultimul an, situația a fost gestionată, cu pandemie, secetă… În momentul în care a venit alt președinte avem ceea ce avem și cu prețurile și cu tot ce se întâmplă. Pentru că președintele țării trebuie să se gândească la cetățeni și mai puțin la partidul pe care l-a creat”, a declarat Dodon.