Liderul MAN, Ion Ceban, a reiterat că nu are ambiții pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Președintele formațiunii susține că orice decizie privind acțiunile ulterioare va fi luată în urma discuțiilor în cadrul MAN.
„Nu am discutat în echipă subiectul. Nu am spus niciodată că am ambiții pentru funcția de președinte. Cum va acționa MAN, vom decide împreună cu echipa. Există două scenarii, în această privință, cum le place unora să spună: dacă vom candidata – cu cine vom candidata, dacă nu vom candidata – care va fi mesajul transmis societății”, a declarat Ion Ceban în cadrul unei emisiuni de la Unimedia.
Liderul MAN a fost întrebat și despre încercările de a fi propus un candidat unic al opoziției.
„În Moldova poate și ar fi fost o situație bună să existe un candidat unic al opoziției, dar avem tradițiile noastre – rânza moldoveanului și atunci fiecare vrea să fie. Noi avem și candidați cu minus două procente care vor să ajungă în această funcție”, a mai adăugat Ion Ceban.