Andrian Candu îi amintește liderului comunist că deputații i-au dat prin vot mandatul de a reprezenta Parlamentului și de a se expune pe subiectele de actualitate atât în țară, cât și peste hotarele ei.
„În primul rând, legea și regulamentul Parlamentului mă împuternicesc să reprezint Parlamentul atât în țară cât și în străinătate, fiindcă dreptul respectiv a fost obținut în baza votului dat de colegii deputați. Regulamentul Parlamentului, care este și lege, spune clar că una dintre atribuțiile speakerului este să reprezinte Parlamentul în relația cu mass-media, atât în țară cât și în străinătate, nemaivorbind de alte competențe. Probabil domnul Voronin a cam uitat care sunt prevederile legii și ar trebui să își împrospăteze memoria. Bănuiesc că l-a deranjat poziția pe care mi-am exprimat-o față de referendumul din Catalonia și faptul că Parlamentul condamnă și acuză autoritățile catalane care au decis în acea perioadă să-și proclame independeța. Noi, bineînțeles, suntem doar pentru integritatea teritorială a Spaniei, deoarece, deja de mai bine de 20 de ani, noi cunoaștem bine ce înseamnă separatism”, a declarat Andrian Candu.
Întrebat fiind dacă tot timpul se expune pe subiecte de actualitate reieșind doar din convingerile proprii, având mandatul de încredere acordat prin vot de majoritatea aleșilor, președintele Parlamentului a spus că sunt și situații când se consultă cu fracțiunile sau comisiile care fac parte din componența Legislativului.
„În situația în care există o viziune ce ține, spre exemplu, de integrarea europeană, ce ține de cursul de dezvoltare a țării, sau alte poziții pentru care majoritatea parlamentară mi-a dat acel mandat despre care am vorbit mai sus, bineînțeles că le voi comenta, pentru că aceste poziții coincid cu viziunea mea personală. Atunci când sunt chestiuni tehnice, uneori, legate de necesitatea de a consulta comisiile sau fracțiunile, evident că o fac tot timpul”, a adăugat demnitarul.
Vom aminti că Vladimir Voronin l-a îndemnat astăzi pe Andrian Candu să-și cizeleze discursurile. Comunistul susține că speakerul obișnuise să-și exprime opinia în numele Parlamentului, cu toate că deputații nu o împărtășesc. Democratul l-a evitat și a trecut la un alt subiect.
„Dumneavoastră faceți în fiecare zi diferite declarații. Dumneavoastră sunteți convins că tot Parlamentul împărtășește aceste idei? Parlamentul nu este președintele Parlamentului. Găsiți altă modalitate de a vă exprima poziția, dar nu din numele Parlamentului. Eu nu sunt de acord cu ceea ce vorbiți dvs și o bună parte din colegi la fel”, a declarat Voronin.
Deși nu a primit un răspuns, Voronin nu s-a lăsat bătut, iar la scurt timp l-a abordat din nou pe Candu cu privire la scurta perioadă în care acesta a îndeplinit funcția de președinte interimar: „Domnule Candu, la întâlnirea cu alegătorii, ei ne întreabă dacă s-a terminat suspendarea din funcție a lui Dodon sau se prelungește?”.
De această dată, speakerul i-a acordat atenție și i-a sugerat lui Voronin să citească decizia Curții Constituționale: „Acolo găsiți răspunsul”.