Secretarul general al Platformei DA, Ion Terguță, este de părerea că liderul formațiunii “Partidul Nostru”, Renato Usatîi, s-ar afla în cârdășie cu Vlad Plahotniuc. Mai mult decât atât, Terguță nu exclude că Usatîi intenționat a mediatizat informațiile despre faptul că Vlad Plahotniuc se află în Turcia, pentru că fostul lider democrat să scape de arest. 

„Ceea ce face Renato Usatîi acum s-ar putea să nu fie străin deloc de acest joc. Această aparentă dispută cu Plahotniuc s-ar putea să fie tot regizată. De ce credeți că Usatîi deține neapărat toată informația? Noi am avut o informație în presă că, dimpotrivă, Renato Usatîi l-a ajutat pe Plahotniuc să scape de o extrădare din Turcia”, a declarat Terguță la un post privat de televiziune.

Amintim că recent Renato Usatîi a recunoscut că în staff-ul său lucrează Andrei Cojocaru, un cetățean român, care anterior a deținut funcția de producător general la „General Media Group”, holding care îi aparține lui Vlad Plahotniuc. Totodată, Usatîi a spus că cetățeanul Cojocaru i-a făcut cunoștință și cu alți jurnaliști, iar potrivit unor canale de telegram, cel puțin 7 persoane, care au activat la GMG, sunt acum în echipa lui Usatîi.