Leonid Sidorov, directorul Centrului Comercial „UNIC”, în cadrul unui interviu pentru CURENTUL, a vorbit despre planurile de viitor ale centrului, informează TRIBUNA. 

„După cum am declarat și anterior, iar acum cu mândrie pot să reiterez că lucrările de modernizare și investițiile nu se opresc aici.

Astfel, la etapa următoare vor fi făcute serioase investiții pentru creșterea și mai mare a confortului și amenajarea zonei, astfel încât aceasta să devină cel mai frumos loc de cumpărături din municipiul Chișinău, destinat locuitorilor și oaspeților capitalei”, a declarat el.

Leonid Sidorov a mai spus că „planurile de dezvoltare pe termen scurt și mediu țin inclusiv și de creșterea numărului locurilor de parcare – până la 240 și acestea vor fi create fără a fi afectat scuarului din fața Centrului Comercial”.

„De asemenea, urmează a fi atrase noi branduri cunoscute la nivel mondial. Unele astfel de branduri deja și-au dat acordul să-și înceapă activitatea în „UNIC”, iar alte detalii vor fi făcute publice la timpul potrivit.

Cu alte cuvinte, vom continua să dezvoltăm Centrul și zona adiacentă, ghidați de sloganul:

UNIC Centru Comercial – cel mai popular centru comercial, locul unde găsiți de toate pentru toți!” – a subliniat directorul Centrului Comercial „UNIC”.

sursa