10 comisii permanente vor activa în cadrul Parlamentului Republicii Moldova. La ultima ședință a sesiunii de primăvară, Legislativul a votat divizarea Comisiei administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice în Comisia administrație publică și Comisia mediu și dezvoltare regională.
Astfel, în cadrul Parlamentului vor activa următoarele comisii permanente: Comisia juridică, numiri şi imunități – 11 membri, Comisia economie, buget şi finanţe – 11 membri, Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică – 10 membri, Comisia politică externă şi integrare europeană – 9 membri, Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice – 7 membri, Comisia administrație publică – 10 membri, Comisia mediu și dezvoltare regională – 11 membri, Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass media – 11 membri, Comisia agricultură şi industrie alimentară – 9 membri, Comisia protecţie socială, sănătate şi familie – 11 membri.
Obiectul de activitate al Comisiei administrație publică va include organizarea și funcționarea autorităților administrației publice centrale, serviciul public, organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale, autonomia și democrația locală, patrimoniul și finanțele publice ale unităților administrativ-teritoriale, controlul parlamentar asupra activității autorităților administrației publice centrale și locale în vederea aplicării legislației, organizarea și controlul examinării petițiilor și audienței cetățenilor etc.
Comisia mediu și dezvoltare regională va supraveghea politica statului în domeniul protecției mediului, utilizarea durabilă a resurselor naturale, restabilirea și menținerea potențialului natural, fondul ariilor naturale protejate de stat, utilizarea, protecția și ameliorarea resurselor naturale, dezvoltarea regională, amenajarea teritoriului, serviciile publice de gospodărie comunală, dezvoltarea locală, valorificarea și utilizarea deșeurilor de producție și menajere, securitatea ecologică, monitorizarea procesului de implementare a politicilor statului în domeniul resurselor energiei regenerabile în vederea prevenirii impactului asupra mediului, monitorizarea și controlul realizării politicii statului în domeniul cercetării geologice, folosirii durabile și protecției subsolului etc.
Totodată, deputații au adoptat modificări în conducerea și componența comisiilor permanente.