Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a sugerat că autoritățile de la Chișinău „mizează pe o soluție militară” a conflictului transnistrean. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru publicația „Известия”. Serghei Lavrov a spus că dacă conducerea țării noastre nu își dă seama că rezolvarea diferendului transnistrean pe cale armată este o „nesăbuință”, atunci acesteia „trebuie să i se explice foarte clar acest lucru”.

Referindu-se la situația din Republica Moldova, Lavrov a declarat că autoritățile din țara noastră au rupt relațiile cu Rusia și s-au transformat „într-un instrument de dezvoltare a spațiului geopolitic de către Uniunea Europeană, iar în viitor de către NATO”.

Deși în Constituția Republicii Moldova este consacrat statutul de neutralitate, totul se îndreaptă spre acest lucru. Și este trist, ei nu trag nicio concluzie din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. NATO a făcut deja din Ucraina un instrument al agresiunii sale, acum vrea să facă același lucru cu Moldova”, a spus oficialul.

Întrebat ce se va întâmpla cu teritoriul din stânga Nistrului, având în vedere că Chișinăul „nu intenționează” să organizeze acolo referendumul privind aderarea la UE, Lavrov a spus că „se pare că Moldova a decis să abandoneze” regiunea transnistreană.

Au respins numeroasele propuneri făcute atât de transnistrenii înșiși, cât și de Federația Rusă de a relua negocierile în formatul „5+2”. Sandu (președinta Maia Sandu – n. r.) a declarat că da, vom organiza un referendum privind aderarea la UE fără Transnistria. Probabil, există dorința de a face unirea cu România cât mai curând posibil și, prin aceasta, să obțină oportunități suplimentare. Și poate că mizează pe o soluție militară la problema transnistreană. Ar fi nesăbuit din partea conducerii moldovenești, și cred că ar trebui să-și dea seama de acest lucru sau să li se explice foarte clar acest lucru”, a menționat el.

Precizăm că, în toamna 2024, vor avea loc alegeri prezidențiale și un referendum privind aderarea Republicii Moldova, care se vor desfășura în aceiași zi. Organizarea plebiscitului a fost solicitată de președinta Maia Sandu.

La sfârșitul lui decembrie 2023, în cadrul unui interviu, Maia Sandu a declarat că în regiunea transnistreană – regiune pe care autoritățile constituționale nu o controlează – nu vor putea fi deschise secții de vot. Totuși, șefa statului a declarat că cetățenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană își vor putea exercita dreptul la vot la secțiile de pe malul drept al Nistrului.

sursa

URMĂREȘTE-NE PE CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ!