Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță a fost mustrat de către ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, pentru afirmațiile despre „vaccinarea moldovenismului primitiv”. Informația ne-a fost oferită de către surse diplomatice de la București, care au precizat că s-a pus în discuție și posibila retragere înainte de termen a lui Daniel Ioniță din funcția de Ambasador al României la Chișinău, transmite subiectulzilei.md cu referire la sinteza.org.

Potrivit sursei citate, discuția „pe un ton ridicat” a fost purtată de către Aurescu și Ioniță încă săptămâna trecută. Șeful diplomației române i-a spus respicat lui Ioniță că astfel de afirmații lansate în spațiul public „sunt de neiertat pentru un diplomat”, deoarece „pune statul român într-o situație neplăcută”.

Sursa noastră de la București a venit și cu o altă explicație a comportamentului lui Bogdan Aurescu în raport cu Ioniță. „Părinții lui sunt din Moldova românească, are viță de moldovean și nu i-au plăcut deloc declarațiile bădărănești ale lui Ioniță”, ne-a spus aceeași sursă.

Săptămâna trecută, Ambasadorul României la Chișinău a fost invitat la ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde, printre altele, a fost îndemnat să „să se abțină de la declarații care ar atenta la dreptul la pluralitate de opinii din societatea moldovenească, garantat de Constituția țării și angajamentele internaționale ale Republicii Moldova”.

Recent, Daniel Ioniță a declarat, la o emisiune TV, că „dacă ar avea posibilitatea să vaccineze, ar vaccina cetățenii din Republica Moldova împotriva moldovenismului primitiv”. Ulterior a venit cu o precizare, subliniind că a avut în vedere, prin „moldovenism primitiv”, comportamentul celor care numesc limba de stat a Republicii Moldova – limbă moldovenească, fapt care ar contravine „adevărului științific”.