Kremlinul a anunțat, marți, că este pregătit să „apere drepturile” afaceristului rus Aleksei Kuzmicev, reținut, în ajun, de poliția din Franța, într-un dosar de spălare de bani, fraudă fiscală și încălcare a sancțiunilor internaționale contra Moscovei.
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, le-a spus reporterilor că, „dacă deținutul dorește, bineînțeles că vom ajuta la protejarea drepturilor sale de cetățean rus”. Peskov a recunoscut că „nu cunoaște bine” situația omului de afaceri, arestat, luni, la Saint-Tropez (sudul Franței), după ce i-au fost percheziționate proprietățile imobiliare. Kuzmicev este „acționar al conglomeratului Alfa Group, care include Alfa Bank, unul dintre cei mai mari contribuabili din Rusia”, potrivit Uniunii Europene, care, pe 15 martie 2022, după invadarea Ucrainei de către trupele ruse, l-a plasat pe omul de afaceri pe lista persoanelor vizate de sancțiuni. Bruxellesul evidențiază „legăturile (lui Kuzmicev) cu președintele rus”, Vladimir Putin, a cărui fiică, „Maria, a condus un proiect caritabil, Alfa-Endo, finanțat de Alfa Bank”.