Un scenariu care privește direct România se dezbate, în această perioadă, la Bruxelles. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că va demisiona din funcție pentru a candida la alegerile europarlamentare.
Conform scenariului care s-ar fi discutat la Bruxelles, Charles Michel va amâna cât de mult momentul demisiei și asta se va produce după ce își va prelua mandatul de europarlamentar.
Alegerile europarlamentare vor avea loc în iunie, iar până la finalul lunii iulie trebuie să ne formeze noua Comisie Europeană și Consiliul European.
Aici începe jocul cel mare. Liderii europeni nu vor sub nicio formă ca Viktor Orban să preia șefia Consiliului European, nici măcar o singură zi. Astfel, aceștia vor forța un vot cât mai rapid pentru Consiliul European, iar aici intră în joc Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis este cel mai longeviv membru al actualului Consiliu European, alături de Viktor Orban. Liderii europeni îl preferă pe Iohannis, care este un membru de marcă al PPE.
La negocierile europene, este posibil ca socialiștii să aibă șefia Comisiei Europene, iar PPE ar urma să aibă șefia Consiliului European. Klaus Iohannis este principalul favorit din partea PPE să devină propunerea pentru șefia Consiliului European.
Nicolae Ciucă devine președintele României
Dacă planul de la Bruxelles se va finaliza cu alegerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al Consiliului European, atunci președintele României va trebui să demisioneze, dacă vrea să preia funcția de la Bruxelles.
Potrivit Constituției, în urma demisiei președintelui, automat funcția este preluată interimar de către președintele Senatului, adică de Nicolae Ciucă.
Dacă Iohannis va demisiona în luna iulie, atunci Nicolae Ciucă va fi președintele interimar al României până la alegerile prezidențiale, ceea ce îi va conferi un ajutor uriaș în competiția electorală.
Liberalii insistă foarte mult pe comasarea alegerilor și se pare că au ajuns la un consens cu cei de la PSD pentru comasarea alegerilor prezidențiale cu alegerile locale.
Astfel, la finalul lunii septembrie am putea avea alegeri locale plus primul tur al alegerilor prezidențiale.
Întregul scenariu depinde de ceea ce se va negocia la Bruxelles, dar șansele pentru Klaus Iohannis să devină președintele Consiliului European sunt mai mari ca niciodată.