Republica Moldova continuă să facă față presiunilor externe și să rămână bine integrată în rețelele energetice europene, datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană, a declarat Kaja Kallas, șefa politicii externe a UE, după o discuție cu prim-ministrul Dorin Recean.
„Rusia continuă să folosească gazul ca armă, iar R. Moldova este din nou o țintă a războiului său hibrid. Datorită sprijinului Uniunii Europene, R. Moldova rămâne rezilientă și bine conectată la rețelele energetice europene. În convorbirea mea cu Dorin Recean am reafirmat solidaritatea noastră neclintită cu Republica Moldova”, a scris Kaja Kallas pe X.
Amintim că Gazprom a notificat, pe data de 28 decembrie, Moldovagaz privind suspendarea completă a livrărilor de gaze naturale către R. Moldova începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00.
La scurt timp, premierul Dorin Recean a condamnat decizia Gazpromului și a dat asigurări că R. Moldova este pregătită să gestioneze orice situație.
Ulterior, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus că instituția pe care o conduce a luat act de decizia Gazpromului, menționând că R. Moldova dispune de suficiente rezerve pentru a acoperi consumul pe malul drept al Nistrului până la sfârșitul lunii martie 2025.
De menționat că, în cadrul unei ședințe operaționale, așa-zisul ministru al Dezvoltării Economice din Transnistria, Serghei Obolonik, a menționat că regiunea are rezerve de gaze naturale în conductă în valoare de 13 milioane de metri cubi. Această rezervă va ajunge până la 20 ianuarie în sud și până pe data de 10 ianuarie în nordul regiunii.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat în repetate rânduri că rămân alături de cetățenii de pe malul stâng al Nistrului și că depun eforturi pentru a găsi soluții alternative.
La sfârșitul lunii decembrie, președinta Maia Sandu a avut o ședință cu premierul Dorin Recean, speakerul Igor Grosu și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Oficialii au discutat despre situația din sectorul energetic. Tot atunci, șefa statului a declarat că așa-zisele autorități din stânga Nistrului au refuzat ajutoarele umanitare pe care Chișinăul este gata să le ofere.