Candidatul independent Irina Vlah spune că își dorește o Moldovă pașnică și neutră, în care oamenii să trăiască în pace și bună înțelegere. Aceasta a menționat, la ieșirea de la urne, că a votat atât la alegerile prezidențiale, cât și referendumul constituțional.
„Am venit cu o dispoziție foarte bună. Am votat pentru o Moldovă pașnică, neutră, am votat pentru o Moldovă de unde oamenii nu pleacă, unde societatea trăiește în armonie și unitate. Am votat pentru un președinte care are grijă de oameni. Noi credem în viitorul Republicii Moldova”, a declarat Irina Vlah.