La ora actuală, SA ”Apă-Canal Chișinău” nu-și poate onora obligațiunile față de furnizorul de energie electrică, iar datoriile vor continua să fie acumulate. În cadrul unui raport prezentat la ședința CMC, viceprimarul Irina Gutnic susține că la situația de azi datoria către Premier Energy este de 70 de milioane de lei, iar, conform legislației în vigoare, ”Apă-Canal” nu poate pune în practică o modalitate de a acoperi datoria, fără intervenția statului sau a regulatorului ANRE.

”Premier Energy cere soluții concrete, noi nu le putem oferi. CMC nu este finanțator al unei societăți pe acțiuni, alocarea mijloacelor financiare poate avea loc doar în două situații: din Fondul de Dezvoltare, iar mijloacele sunt direcționate deja pentru proiecte investiționale, și prin emisia suplimentară de acțiuni, o procedură separată care nu poate surveni în acest caz. O altă modalitate de a achita și de a stinge această datorie, legal, nu există. Vă aduc aminte că doar în sectorul apei și canalizării nu s-a intervenit nicidecum cu ajustări pe măsură. Soluțiile sunt evidente: fie ajustarea tarifului conform cheltuielilor suportate, fie acoperirea datoriilor de către autoritățile centrale”, a declarat Irina Gutnic în fața consilierilor municipali.

Viceprimarul a declarat că, în aceste zile, a avut discuții cu reprezentanții Premier Energy.

”Am propus un grafic de eșalonare a datoriei de până la 800 de mii de lei zilnic. Începând cu luna martie, atunci când vom putea încasa pe deplin tariful stabilit în ianuarie 2023, am propus un grafic de eșalonare de 10 milioane de lei. Acest cuantum cred că îl vom rectifica, ca să-l aliniem la suma care este calculată în tarif la energia electrică, cum am spus, sunt atribuite 17 milioane de lei, componenta energia electrică, acești bani vor fi redirecționați spre stingerea datoriei. Totuși, nici 17 milioane de lei nu sunt suficiente pentru a acoperi toată datoria”, a mai adăugat Irina Gutnic.

Amintim că timp de un an, din cauza tarifelor neajustate la cheltuielile reale, ”Apă-Canal Chișinău” a acumulat datorii noi în sumă de aproximativ 100 de milioane de lei sau 14% din cifra anuală de afaceri. La ora actuală, față de furnizorul de energie electrică datoria este de 70 de milioane de lei, față de furnizorul de gaze – 31,3 de milioane, iar față de alți antreprenori și furnizori – 38,5 milioane de lei. Conducerea Primăriei precizează că pentru decembrie 2022, valoarea obligațiunilor întreprinderii ”Apă-Canal” pentru energia electrică și gazele naturale au depășit cu 8% valoarea încasărilor din serviciile prestate.