Premierul Ion Chicu, supărat foc pe reprezentanții instituțiilor publice locale, care au anunțat intenția de a procura automobile sau mobilă. Șeful Executivului spune că aceste contracte vor fi respinse, iar cazurile – mediatizate. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței de Guvern.

“Acest pronostic de – 3% a PIB, agreat și cu FMI, nu înseamnă că e realitatea. E greu de prognozat ce va fi până la sfârșitul lui 2020. Putem aveam o decădere și mai mare a veniturilor. Trebui să păstrăm disciplina financiară.

Monitorizăm zilnic cheltuielile instituțiilor de stat, inclus ale instituțiilor publice locale. Eu remarc, din păcate, sunt instituții APL care plasează contracte de procurare de automobile, mobilă, alte lucruri, care nu sunt stringente. Nu vom putea finanța asemeni cheltuieli. Fac apel la toți reprezentanții APL, să înțelegem situația în care este Moldova și jumătate de glob.

Nu putem cheltui bani pentru mașini! Orice contract înaintat spre aprobare va fi respins și vom mediatiza acest lucru despre intenția instituțiilor de a cheltui banii”, a declarant premierul.