Premierul Ion Chicu a cerut identificarea unor soluții optime pentru a aproviziona cu apă potabilă toate satele din raionul Hâncești. Subiectul a fost discutat astăzi la Guvern, unde șeful cabinetului de miniștri s-a întâlnit cu autoritățile publice locale din Hâncești.
„Avem proiectul pentru localitățile din Lunca Prutului, vedem un progres în implementare și avem convingerea că le vom duce la bun sfârșit și pe cele în derulare. Însă nu este clară viziunea de aprovizionare cu apă a celorlalte localități din Hâncești. Obiectivul este să identificăm posibilitățile tehnice pentru a asigura accesul la apă potabilă tuturor locuitorilor raionului”, a specificat premierul.
La etapa actuală, lucrările în cadrul proiectului „Construcția apeductului magistral pentru localitățile din lunca râului Prut” sunt finisate în proporție de 85%, în valoare totală de 62,2 milioane lei.
Iurie Levinschii, Președintele Consiliului raional Hâncești a precizat că o soluție pentru aprovizionarea cu apă potabilă a localităților neprevăzute în proiect este extinderea magistralei regionale de apă Chișinău-Bardar spre municipiul Hânceși, pe o lungime de 18 km, oferind posibilitatea conectării a altor 10 sate în care sunt 40 de mii de beneficiari. Costul estimativ al proiectului este de aproximativ 48 milioane lei.
Majoritatea primarilor a susținut inițiativa de conectare la apeductul din raionul Ialoveni. Premierul a cerut reprezentanților Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului să inițieze discuțiile pe marginea subiectului.