Si în acest an Primăria vine cu ajutoare financiare cu prilejul sărbătorilor de Paști. Despre aceasta scrie primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook. Potrivit edilului, este vorba de anumite categorii de cetățeni ai orașului, în mare parte persoane social defavorizate, care necesită ajutor, iar noi le suntem alături.
„De ajutoare financiare în sumă de 500 de lei vor beneficia 1537 de persoane în etate, singuratice, beneficiari ai Serviciului de îngrijire socială la domiciliu, în sumă totală de 768 500 lei, 909 persoane cu deficiențe de auz, membri ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chișinău, în sumă totală de 454 500 lei și 820 de persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Organizației Teritoriale Chișinău a AO „Asociația nevăzătorilor din Moldova”, în sumă totală de 410 000 lei.
De asemenea, ajutor material unic a câte 1000 de lei va fi acordat pentru prima dată în acest an la 110 artiști, oameni de cultură, aflați în situații de risc, în sumă totală de 110 000 lei, 31 de asistenți parentali profesioniști din cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului, în sumă totală de 310 00 lei și 285 de angajați din sistemul educațional, în sumă totală de 285 000 lei”, a declarat primarul.
Ceban afirmă că de săptămâna viitoare, bătrânii cu cele mai mici pensii, circa 30 mii de persoane, vor beneficia de ajutoare a câte 100 de lei, pentru pregătirea mesei de Înviere.
Ajutorul material este o formă de asistență socială nerambursabilă, menită să susțină financiar și direct diverse categorii de persoane social vulnerabile din municipiul Chişinău şi se stabileşte în baza cererii şi evaluării necesităţilor, precum și prin realizarea programelor cu destinaţie specială.