Igor Dodon este un lider adevărat, un profesionist, un bun familist și un prieten de încredere. Acestea sunt calitățile forte ale lui Igor Dodon care l-au determinat pe Ion Ceban să se implice în campania de susținere a lui Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
”În mare parte, arena noastră politică s-a înecat în agresiune și minciuni și ne dăm seama cât de manipulat este tabloul politic pentru alegători. Cunosc această bucătărie a politicii din interior și cunosc personal mulți politicieni – știu ce fel de oameni sunt ei și în ce domenii sunt competenți. Observând din exterior bătăliile și atacurile asupra liderilor politici, îmi dau seama cât de dificil le este cetățenilor să facă o alegere, în contextul unei intense dezinformări”, scrie Ceban pe pagina sa de socializare.
Potrivit lui Ceban, la aceste alegeri cea mai mare parte a eforturilor sunt îndreptate pe atacul concurenților, dar mai puțin pe promovarea programelor electorale a fiecărui candidat.
”Aproape toți candidații sugerează alegătorilor să voteze împotriva lui Igor Dodon, în loc să-l convingă pe alegător să voteze pentru programele și echipele lor, în cazul în care dispun de acestea. Am decis să mă implic și să îl susțin pe Igor Dodon – o persoană și un lider pe care îl știu „de-o viață întreagă”, care a știut să consolideze o echipă puternică”, notează primarul.
În continuare, Ion Ceban prezintă mai multe puncte forte ale lui Igor Dodon care l-au determinat să îl susțină pe Igor Dodon.
”Igor Dodon este specialist. A lucrat și a învățat toată viața.Acesta este unul dintre punctele sale forte. Datorită faptului că Igor Dodon mereu a continuat să învețe, a obținut rezultate. Aceste calități sunt locomotiva dezvoltării sale dar și a tot ce face. După ce a devenit președintele țării, domnul Dodon nu și-a pierdut entuziasmul și dorința de a învăța – acum aceste calități au devenit standardul echipei bordului prezidențial”, susține Ceban.
Un alt punct forte – Igor Dodon este un familist, un adept al valorilor familiei și vede familia ca fundamentul unei societăți puternice.
”Timpul, astăzi, este pentru noi o provocare atunci când încercăm să îl folosim pentru valorile sociale și principii. Totul din jurul nostru se schimbă atât de repede încât, în procesul de adaptare la noile condiții de viață, riscăm să pierdem valori cu adevărat importante. Precum familia, credința, patria. (…) El crede că procesul de democratizare a societății și progresul tehnologic ar trebui să ne facă mai puternici și mai uniți, dar nu invers. În acest sens, familia președintelui este un bun exemplu fiind uniți prin dragoste, credință și devotament”, susține Ion Ceban.
O altă calitate – Igor Dodon este un lider adevărat, fondator de echipe puternice și de încredere, bazate pe respect și ajutor reciproc.
”El este un generator de planuri de acțiune și soluții pentru diferite probleme, iar acest fapt este al treilea avantaj al său. Fiind o persoană de încredere, în preajma sa a știut mereu cum să adune oameni competenți pentru a lucra în binele cetățenilor și a rezolva mai multe probleme”, afirmă Ion Ceban.
O altă trăsătură care-i este proprie lui Igor Dodon este faptul că el este un adevărat prieten.
”Ne cunoaștem cu președintele foarte de mult timp, împreună am muncit asupra mai multor idei și proiecte, am reușit să îl cunosc în diverse situații și în diverse perioade și timpul a reușit să demonstreze că poate fi o persoană de încredere și un prieten adevărat. Igor Dodon își ajută colegii, îi inspiră și stimulează să învețe și pune în valoare părerea fiecăruia. Președintele consideră că doar o echipă de oameni energici, bine pregătiți, uniți de valori, , principii și obiective comune poate fi puternică. Acesta este al patrulea punct forte al său”, afirmă Ceban.
Potrivit primarului general, Igor Dodon împărtășește experiența, cunoștințele și ideile sale. Ceban afirmă că după ce a devenit primar al Chișinăului, deseori s-a întâlnit cu Igor Dodon pentru a discuta problemele și soluțiile la acestea.
”A fi președinte, nu este doar o funcție – președinte este o misiune. Misiunea de a uni și inspira, de a merge înainte, chiar și atunci când pare imposibil, toate pentru dragostea de țară și cetățeni. Așa îl cunosc eu și mulți alți colegi pe Igor Dodon. Iată de ce voi vota pentru președintele Igor Dodon!”, scrie Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.