Reținerile unor aleși locali în plină perioadă electorală este ceva grav și miroase mai mult a răfuială politică. Primarul din Nisporeni a fost reținut de procurori chiar în ziua în care urma să anunțe că va merge independent în campania pentru locale. Declarațiile au fost făcute de edilul Capitalei, Ion Ceban, în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.
Edilul condamnă astfel de practici, care, potrivit lui Ceban, nu reprezintă altceva decât o justiție televizată.
”Am fost unul dintre primii care am reacționat în cadrul CALM, acolo unde avem mulți primari. Nu știu circumstanțele, dar acest lucru nu poate să se întâmple în campanie. Miroase urât, oricare ar fi circumstanțele. Este felul de a înțelege politica în Moldova de la un timp, când am crezut că am scăpat de aceste practici, am avut cazul din Hâncești. Nu cred că este bine. Am înțeles că era ziua când trebuia să-și înainteze candidatura în aceste zile. Este grav. Se poate întâmpla oricui. Am atenționat că mi se poate întâmpla și mie. Nu este nevoie de a face o justiție televizată, toți merită să aibă un proces transparent, care să aibă la bază toate informațiile publice, dar în campanei asta e doar o răfuială politică”, a declarat Ion Ceban.
Amintim, marți, 19 septembrie, primarul orașului Nisporeni a fost reținut de procurori pentru abuz în serviciu și fals în acte.