Edilul Capitalei, Ion Ceban, a participat la mitingul de susținere a candidatului independent la funcția de Președinte, Igor Dodon. În cadrul discursului, ținut în centrul municipiului Chișinău, Ceban a spus că este foarte important când Președinția, Parlamentul, Guvernul, autoritatea locală merg mână de mână, construiesc și au grijă de popor.
“Ca să începi să construiești, este nevoie de echipă, de voință politică, determinare, responsabilitate. Acest lucru este caracteristic pentru candidatul pe care îl susțin eu și dvs, Igor Dodon!
Au fost ani de luptă grea, opoziție, proteste, regimul care a căzut anul trecut. Doar prin efort comun am reușit să facem un progres. Chiar dacă este pandemie, secetă, criză economică, oameni obosiți, nu doar în Republica Moldova, ci în întreaga regiune, dar chiar și așa am reușit!
Este important când Președinția, Parlamentul, Guvernul, autoritatea locală merg mână de mână, construiesc și au grijă de popor.
Sunt sigur că Moldova are viitor! Noi suntem pentru Igor Dodon”, a declarat Ceban.