Municipalitatea a pregătit totul pentru ca anul acesta târgul școlar să fie realizat în capitală. Potrivit primarul general Ion Ceban, iarmaroc şcolăresc va fi organizat în preajma CC „Zity Mall” din Calea Ieșilor 8, sectorul Buiucani, în perioada 26 – 30 august, curent. În acest sens am semnat o dispoziţie.

„A fost aleasă această locaţie deoarece la C.I.E. „Moldexpo”, unde de obicei era amenajat iarmarocul, este Centrul de triere a persoanelor suspecte la Covid – 19.  Totodată, în perioada 25 august – 06 septembrie, curent, vor fi organizate iarmaroace pentru pregătirea elevilor de școală şi în sectoarele municipiului Chișinău, astfel ca să evităm aglomerațiile”, spune Ion Ceban.

Edilul mai punctează că preturile urmează să stabilească locurile pentru târguri, programul de activitate, sortimentul de mărfuri, conform tematicii și să elibereze autorizații de funcționare agenților economici de profil. 

Acesta a solicitat solicit agenţilor economici, dar şi cetăţenilor să respecte în mod obligatoriu recomandările specialiştilor pentru a preveni infectarea cu noul tip de virus: distanța socială, purtarea măştilor de protecţie, folosirea substanţelor dezinfectante.