Investiții mari în infrastructură și implimentarea a zeci de proiecte. Cel puțin asta se regăsește în bugetul municipal, înaintat pentru discuții publice.

Potrivit primarului general Ion Ceban, documentul urmează să fi prezentat consilierilor municipali. După aceasta, vor fi organizate discuții publice pe fiecare proiect, împreună cu experți și reprezentați ai societpții civile și fracțiuni. Ceban mai spune că în urma dezbaterilor publice vor fi incluse cele mai raționale propuneri.

„Sunt pașii ce îi vom urma pentru a discuta pe larg proiectul bugetului pentru anul viitor.

Vorbim despre investițiile în proiectele de infrastructură, care ar contribui semnificativ la dezvoltarea Chișinăului, ca răspuns la solicitările și necesitățile locuitorilor municipiului. Prezentăm proiectele, investițiile pe care urmează să le facem, pentru fiecare direcție și pretură în parte”, a declarat acesta.

Primarul general Ion Ceban punctează că bugetul pentru anul viitor este unul de perspectivă în toate domeniile.

„Pentru anul viitor mergem pe planificare strategică și dezvoltarea durabilă a municipiului. Am început prezentarea parametrilor bugetului și proiectelor investiționale pentru anul 2021 pregătite de executiv, în fața unor consilieri din cadrul fracțiunilor municipale. Mâine vom continua prezentarea”, a punctat acesta.

De precizat că de săptămâna viitoare vor fi organizate discuții și dezbateri. „Vom avea discuții cu mai mulți experți, reprezentanți ai societății civile, mediul academic, asociațiile de business și consilieri municipali. O întrunire, în acest sens, va fi organizată miercuri, 16 decembrie, cu participarea mass-media. Oamenii au așteptări concrete, iar noi avem angajamente clare”, a conchis edilul.

Amintim că autoritățile municipale planifică pentru anul 2021 un buget de 4,667 de milioane de lei la capitolul venituri și 5,957 de milioane de lei la capitolul cheltuieli și un deficit bugetar de 1,290 de milioane de lei.