Primarul Capitalei, Ion Ceban, a devenit tată pentru a treia oară. Soția edilului, Tatiana, a născut azi un băiat. Mesajul emoționant a fost publicat de Ion Ceban pe rețelele sociale.
„Cu siguranță una dintre cele mai importante zile în viață. Mulțumesc draga mea Tatiana pentru fericirea de a deveni a 3-a oară Tată. Recunoscător medicilor de la Spitalul Gheorghe Paladi și în special domnului Ostrofeț Constantin pentru toți cei 3 copiii ai noștri vegheați cu grijă”, a scris Ion Ceban.
Împreună cu soția sa, Ion Ceban mai are încă o fată și un băiat: Ilinca și Vasile.