Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a efectuat o vizită de lucru în capitala Armeniei, Erevan, unde a cunoscut două proiecte de succes în domeniul tehnologiei și ingineriei.
Primul proiect este Centrul TUMO, un spațiu educațional gratuit pentru copii și tineri, care îi ajută să își dezvolte abilități creative și inovative în 14 domenii diferite. Aici, elevii își aleg singuri traseul de învățare și participă la activități de auto-învățare, ateliere și laboratoare de proiect. Centrul TUMO este recunoscut la nivel internațional ca un model de educație non-formală și are filiale în mai multe țări.
Al doilea proiect este Orașul ingineresc, un hub tehnologic unde activează 15 companii din domeniul ingineriei. Acesta oferă oportunități de formare profesională, dezvoltare de proiecte noi și producție de soluții inovative care sunt exportate și utilizate în întreaga lume. Pe teritoriul Orașului ingineresc funcționează și o catedră universitară, unde studenții pot face practică și pot fi angajați în proiecte.
Primarul Ion Ceban a declarat că este impresionat de cele două centre de inovație și că este interesat să colaboreze cu reprezentanții lor pentru a prelua cele mai bune practici. El a menționat că Primăria Chișinău este în pregătirea și deschiderea Centrelor municipale de start-up-uri – Incubatoare municipale de afaceri și că are și alte idei pe care dorește să le implementeze în Chișinău.