Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, a solicitat instituţiilor responsabile să întreprindă măsuri concrete pentru a evita apariţia coronavirusului în capitală, mai ales în transportul public și instituțiile publice și educaționale.

Solicitarea a fost făcută de edil în cadrul şedinţei operative de astăzi a serviciilor primăriei, după ce în Italia, 11 localități au intrat în carantină, din cauza numărului mare de îmbolnăviri.

„Nu știu cum sunt estimate riscurile de îmbolnăvire în Republica Moldova, în special în municipiul Chişinău, dar am văzut că în Italia este o problemă majoră. În transportul public din capitală, după fiecare rută, să se efectueze dezinfectarea suprafeţelor cu substanţe speciale. Mai mult, în instituțiile educaționale, instituțiile publice, să se ţină cont de recomandările internaţionale, pentru că situaţia a scăpat de sub control în ţări mult mai pregătite la acest capitol. Ar fi bine ca în această perioadă oamenii să evite organizarea sărbătorilor colective. Să nu uităm că în Italia avem mulți compatrioți, care probabil vor încerca să revină acasă de sărbători. Ar fi bine să fim mai precauţi”, a subliniat acesta.

De menţionat că potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, până în prezent în Republica Moldova nu a fost înregistrat nici un caz de îmbolnăvire cu coronavirus.

În context, responsabilii din cadrul Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate au informat că pe parcursul săptămânii trecute în municipiul Chişinău au fost înregistrate mai puţine cazuri de gripă şi infecţii respiratorii acute. Totuşi, morbiditatea prin IRVA şi gripă a crescut cu cca. 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.