Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a semnat astăzi, 20 octombrie, un Acord trilateral de colaborare – Primăria municipiului Chişinău, Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice” și Agenția Proprietății Publice.

Acordul a fost încheiat, în scopul realizării activităţilor desfăşurate în cadrul Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară, implementat în baza Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare.

Obiectivele majore ale acestei colaborări sunt:

– Delimitarea proprietăţilor municipale de proprietatea se stat

– Colectarea datelor şi evaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării

– Îmbunătăţirea calităţii datelor cadastrale, prin eliminarea numerelor cadastrale convenţionale, restabilirea sau corectarea proiectelor de organizare a teritoriului întocmite în cadrul programului naţional de privatizare a terenurilor „Pământ”

Edilul a precizat că este pentru prima dată când o autoritatea publică locală semnează un astfel de acord cu instituţiile statului.

„Astfel, vom putea elimina toate incertitudinile ce ţin de determinarea bunurilor după  apartenenţă, dar şi litigiile din instanţele de judecată care mai bine de 10 ani nu pot fi soluţionate”, a punctat Ion Ceban.