Președitele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, a lansat inițiativa „Pactul de la Chișinău”, un document similar ca și Pactul de la Snagov. Edilul spune că Partidul MAN pledează pentru ca Integrarea Europeană să fie idee națională a Republicii Moldova.

Prin acest pact, semnării își iau angajamentul față de dezvoltarea Republicii Moldova prin promovarea valorilor democratice: stat de drept, pluralism politic, separarea puterilor, alegeri libere și respect pentru drepturile omului, inclusiv drepturile minorităților naționale.

„Acest angajament se reflectă în aspirația partidelor politice, guvernului, mediului academic și societății civile de a dezvolta o economie de piață eficientă și durabilă, compatibilă cu principiile, regulile, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene.

Scopul strategic național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este cel mai important factor de consolidare a solidarității și unității societății. Acest obiectiv oferă o oportunitate istorică de a demonstra valorile și interesele fundamentale ale poporului moldovenesc, moștenirea și tradițiile sale culturale în cadrul marii familii europene. Integrarea europeană va oferi Republicii Moldova posibilități de reducere a decalajul față de țările lider prin eforturi interne și cooperare largă, dar și de modernizare a țării în conformitate cu noile realități ale societății informaționale și de creare a condițiilor pentru îmbunătățirea calității vieții cetăţenilor. Semnatarii acestui Pact consideră că, datorită eforturilor de armonizare a legislației, implementare a reformelor și sporirea treptată a nivelului de trai, Republica Moldova va putea îndeplini condițiile de bază pentru aderare și până în anul 2030 va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Părțile semnatare a prezentului Pact au ferma convingere că o dezbatere obiectivă a tuturor problemelor și subiectelor ce țin de îndeplinirea condițiilor de aderare va contribui la consolidarea și transformarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană în idee națională. Menținerea dialogului între exponenții diferitor sectoare ale societății, clasa politică și societatea civilă, crearea atmosferei de realism politic și solidaritate activă va dirija confruntarea opiniilor într-o direcție constructivă, în interes național și în serviciul Republicii Moldova. Întregul potențial politic, social și științific al Republicii Moldova trebuie consolidat pentru atingerea scopului principal – unirea în jurul ideii și strategiei de transformare a Republicii Moldova din țară-candidat în țară-membru plenipotențiar al Uniunea Europeană”, se arată în documentul prezentat de către Ion Ceban.

Ceban afirmă că va transmite „Pactul de la Chișinău” tuturor partidelor, societății civile și Ambasadelor, spre consultare. „Scopul de bază este de a uni toate categoriile din societate, toți cetățenii, având același obiectiv – INTEGRAREA EUROPEANĂ, care trebuie să fie idee națională.
Nu trebuie de exclus pe nimeni, ci din contra trebuie de a fi aliați în acest parcurs major și ireversibil pentru țara noastră”, a conchis edilul.