În cadrul vizitei oficiale la Erevan, Președintele forului legislativ Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor.
În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte ale cooperării sociale și culturale dintre Moldova și Armenia. Karekin al II-lea a salutat prezența delegației moldovenești și s-a arătat bucuros că relațiile dintre Armenia și Moldova se dezvoltă tot mai dinamic, iar vizitele la nivel înalt contribuie la fortificarea acestora. Sanctitatea Sa a menționat că popoarele Armeniei și Moldovei sunt două popoare creștine a căror prietenie și colaborare durează de multe secole. A fost salutat faptul că autoritățile Moldovei ajută diaspora armenească să-și mențină cultura și tradițiile spirituale și să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. Patriarhul a subliniat importanța extinderii relațiilor bune dintre țările noastre, menționând că pentru promovarea parteneriatului pot contribui Parlamentele celor două state, oficialii de rang înalt, precum și biserica.
Zinaida Greceanîi a accentuat însemnătatea mare a întrevederii delegației parlamentare cu Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor și a reiterat că popoarele noastre sunt unite, inclusiv, prin credința creștin-ortodoxă comună. Speakerul a menționat, de asemenea, că diaspora armenească în țara noastră este foarte unită și activă și păstrează cu multă grijă cultura, tradițiile și obiceiurile poporului său.
Prezent la întrevedere, deputatul Gaik Vartanean, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Armenia, președintele Comunității armenilor din Moldova, a confirmat că diaspora armenească din Republica Moldova se simte cu adevărat acasă în Republica Moldova.
Aflată la Reședința Catolicosului, delegația Parlamentului a vizitat muzeul Patriarhiei în care se păstrează mai multe obiecte de cult ce confirmă existența relațiilor multiseculare spirituale și culturale dintre popoarele Moldovei și Armeniei. Delegația Parlamentului a mai vizitat Centrul țesutului de covoare ”Megerian Carpet” din Erevan și s-a familiarizat cu tradițiile străvechi ale poporului armean în arta țesutului, dar și cu tehnologiile moderne de producere a covoarelor.