Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cinci partide ar accede în Parlament. Cel puțin asta arată datele ultimului Barometru socio-politic, realizat de compania IMAS.

Astfel, din numărul de respondenți deciși, pentru PSRM și-ar da votul 42,1%, cifra este cu aproape 4 puncte procentuale mai mare, decât în decembrie 2019.

Pentru PAS ar vota 27,9% din cei deciși, în comparație cu 27 la sută, câți erau acum două luni. PDM este într-o descreștere semnificativă, dacă în decembrie pentru formațiunea condusă de Pavel Filip ar vota 13,5%, acum cifra a scăzut până la 9,3%.

Pentru partidul Șor și-ar da votul 6%, în comparație cu 5%, cât era în decembrie, iar PCRM ar acumula 5,4%, cu 0,6 puncte procentuale mai puțin decât acum două luni. 

Sondajul, la care au participat 1109 persoane, a fost realizat în perioda 7-19 februarie. Marja de eroare este de trei la sută. Numărul celor deciși este de 963.