Deputații socialiști elaborează un proiect de lege prin care vor propune majorarea pensiilor beneficiarilor care au ieșit la pensie înainte de anul 1999. Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a declarat că aceste schimbări vor viza în jur de 100 de mii de pensionari din țară.
Potrivit deputatului PSRM, pensia acestor persoane este mai mică în comparație cu pensia celor care s-au pensionat după anul 2000. Asta chiar dacă aceste persoane au același stagiu de cotizare și au muncit în aceleași condiții.
”Pensia acestor cetățeni a fost calculată în baza legii vechi și nu a legii în vigoare Acești oameni au un stagiu de cotizare de 40-45 de ani, dar din păcate ei au o pensie mai mică în comparație cu persoanele care au același stagiu de cotizare, dar au ieșit la pensie după anul 2000, în baza legii noi”, a declarat Odnostalco.
Prin acest proiect, PSRM va propune un mecanism prin care statul să intervină și să înlăture această discrepanță.