Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) îl va înainta în calitate de candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău pe Ion Bulgac, președintele organizației de tineret CUB Junior. Despre aceasta a anunțat Igor Munteanu, președintele partidului, în cadrul unui briefing de presă organizat duminică, 25 iunie, transmite IPN.
Potrivit președintelui formațiunii, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare crede că acest candidat trebuie să lupte împotriva unei nomenclaturi care nu respectă interesul public. „Soluția noastră și candidatul pe care îl sprijinim este domnul Ion Bulgac, pe care îl felicităm”, a spus Igor Munteanu.
Ion Bulgac este licențiat în Drept la Universitatea de Stat din Moldova și reprezentant al tinerii generații de antreprenori. Între anii 2019 și 2022, Ion Bulgac a condus Asociația Națională pentru Dezbateri Academice. De-a lungul activității sale în cadrul sectorului asociativ, Ion Bulgac a desfășurat activități de educație juridică și cetățenească pentru tineri, fondând și mai multe platforme de dezbateri, se precizează pe site-ul oficial al partidului CUB.