În condițiile în care ONG-urile pot fi finanțate din exterior, există riscul ca politica moldovenească să fie influențată de forțe de peste hotarele țării. Din acest motiv, fracțiunea PSRM din Parlament nu va susține actuala formulă a proiectului privind activitatea organizațiilor non-profit. Șeful fracțiunii, Corneliu Furculiță, spune că activitatea ONG-urilor trebuie să se încadreze în câmpul legal al Republicii Moldova.
„Dacă se dorește ca partidelor politice să li se ofere dreptul de a crea asociații obștești, acestea trebuie strict reglementate în legea cu privire la partidele politice, inclusiv la partea ce ține de finanțarea acestora, care trebuie să fie transparentă și exclusiv din surse interne. În varianta actuală a proiectului legii ONG-urilor, PSRM nu-și va da vot de susținere. O decizie finală va fi luată după ce vom vedea toate propunerile deputaților din Comisia parlamentară de specialitate. Suveranitatea poporului nu este de vânzare”, a scris Corneliu Furculiță, într-o postare pe Facebook.
Amintim că și președintele Igor Dodon a declarat astăzi că dacă Legea cu privire la Organizațiile neguvernamentale va fi aprobată în redacția actuală, securitatea țării va fi pusă în pericol.
“Adică niște băieți de la Harvard își fac un ONG, transferă câteva milioane, după care acest ONG împreună cu partidul Maiei Sandu sau Năstase, sau oricare alt partid își începe activitatea politică. Adică pe de o parte, formațiunea politică nu are venit oficial. Asta înseamnă mixtiune din exterior în politica din Republica Moldova. Acum oponenții spun că dacă nu vom aproba documentul, nu vom primi finanțare de la UE. Cu așa condiții nu avem nevoie”, a spus Igor Dodon, în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”.