Vicepreședintele comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, deputatul socialist Radu Mudreac, a atras atenția că în componența Guvernului Gavrilița sunt doi candidați care susțin ideea vânzării terenurilor agricole către străini.
Parlamentarul a declarat că aceste persoane insistă pe faptul că investițiile în agricultură pot fi majorate doar prin acordarea dreptului străinilor de a cumpăra pământurile moldovenești.
”Ați prezentat candidații la funcția de miniștri, experți IDIS Viitorul, Expert Grup. Am studiat două rapoarte a acestor organizații unde dumnealor menționează clar și punctat că problema investițiilor în agricultură este interdicția vânzării terenurilor agricole străinilor. Mă interesează viziunea Dumneavoastră și a întregului Guvern în ceea ce ține de vânzarea pământurilor străinilor, pentru că având experți în Guvern mă pune la îndoială ”, s-a adresat Mudreac către candidatul desemnat la funcția de premier.
La rândul său, Natalia Gavrilița a dat asigurări că Guvernul pe care-l va conduce nu va susține vânzarea pământurilor către străini.
Radu Mudreac a reiterat că în această legislatură va fi propus spre aprobare textul unui nou Codul funciar, care a fost elaborat în Parlamentul trecut împreună cu experții locali și internaționali. Potrivit deputatului, noul cod reglementează juridic relațiile funciare și interzice vânzarea pământului agricol străinilor.