Președintele țării, Igor Dodon, a dat asigurări autorităților locale din Soroca că proiectele sociale vor fi finanțate de către conducerea țării în volum deplin. Aflat într-o vizită de lucru la Soroca, șeful statului a îndemnat administrația raională să mențină toate școlile și instituțiile de importanță vitală din raion.


În cadrul întrevederii cu președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, șeful statului a discutat despre cele mai actuale probleme legate de dezvoltarea social-economică a regiunii. Au fost menționate direcțiile principale care necesitaă investiții: reabilitarea drumurilor, reconstrucția stațiilor de epurare, a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare, reparația obiectivelor sociale.


Totodată, cu ocazia Zilei funcționarului public, care a fost marcată recent, Igor Dodon a înmânat unui grup de lucrători ai administrației raionale și municipale ”Diploma de Onoare a Președintelui”.