Preşedintele Igor Dodon şi-a prezentat astăzi echipa prezidenţială într-un briefing de presă. Echipa lui va fi formată din 10 consilieri, structura acesteia fiind aprobată deja printr-un decret prezidenţial.
Astfel, consilier în domeniul politic şi purtător de cuvânt este Ion Ceban. Ruslan Flocea va îndeplini funcţia de secretar general al Aparatului Preşedintelui. Consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul va fi Maxim Lebedinschi, iar consilier în domeniul politicii externe urmează să fie Andrei Neguţă. Elena Gorelova va ocupa funcţia de consilier în domeniul economic, Corneliu Popovici – în domeniul educaţiei, culturii şi cercetării, Ion Perju – în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice, iar Vasile Şova va fi consilier în domeniul reintegrării.
Totodată, Şeful statului nu a menţionat cine va ocupa poziţiile de consilieri în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, în domeniul dezvoltării sociale şi în domeniul relaţiilor cu diaspora.
De asemenea, Igor Dodon a schimbat şi denumirile unor funcţii din echipa sa. Poziția de consilier politic a fost unificată cu cea de purtător de cuvânt, poziția de Consilier în domeniul culturii, învăţământului şi ştiinţei a fost modificată în Consilier în domeniul educației, culturii și cercetării, iar cea de Consilier pentru politică externă și integrare europeană a fost modificată în doar Consilier în domeniul politicii externe fără componenta integrării europene.