Igor Dodon susține că reforma constituțională lansată în mandatul său de președinte al țării trebuie să fie dusă până la capăt. Liderul PSRM a discutat despre acest subiect cu fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, președintele Comisiei privind reforma constituțională.
Dodon și Pulbere au discutat despre situația politică din țară, normele constituționale cu privire la competențele Parlamentului, Guvernului, a președintelui țării și necesitatea ajustării acestora la cerințele timpului.
De asemenea, părțile au examinat și activitatea Comisiei privind reforma constituțională, creată prin decretul președintelui țării, Igor Dodon, în vara anului 2020. Comisia are scopul de a demara procesul de modificare a legislației constituționale învechite, aplicarea căreia a condus la numeroase cazuri de blocaje, în special în perioada 2014-2020, în relațiile Președinte – Guvern – Parlament, precum și la traseismul politic. Comisia urmează să examineze, de asemenea, inițiativele lansate de Igor Dodon cu privire la reducerea numărului de deputați, trecerea la forma de guvernare prezidențială.