Maia Sandu ar trebui să încheie campania electorală și să renunțe la declarațiile electorale. Este timpul ca Președintele ales să dea dovadă că este un om de stat. Astfel Igor Dodon a comentat scepticismul Maiei Sandu cu privire la legalitatea statutului de observator al Republicii Moldova în Uniunea Economică Eurasiatică (EurAsEC).
“Nu a fost sceptică anul trecut, când eu am numit-o prim-ministru și când am participat la mai multe evenimente legate de Uniunea Eurasiatică. Să iasă din campanie, s-a terminat. Am văzut mai multe declarații cu iz electoral, care au ațâțat spiritele nu doar în interior dar și pe extern”, a declarat Igor Dodon la postul public de televiziune.
Amintim că Președintele ales al Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că, după inaugurare, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe va studia legalitatea obținerii statutului de observator al Republicii Moldova în EurAsEC.