Președintele PSRM, Igor Dodon, a dat asigurări, în cadrul vizitei sale la Căușeni, că va oferi tot sprijinul necesar în vederea dezvoltării satelor. Liderul PSRM și-a continuat vizita în raion în satele Plop-Știubei, Grădinița și Copanca.
În cadrul discuțiilor cu Igor Dodon, oamenii și-au exprimat mulțumirea pentru ajutorul acordat pentru dezvoltarea infrastructurii. La inițiativa președintelui Igor Dodon, anul trecut, localitatea Plop-Știubei a beneficiat de 1 milion de lei pentru reabilitarea sau construcția unor segmente de drum în cadrul Programului național „Drumuri bune pentru toți”.
Igor Dodon a informat că și în acest an, la inițiativa socialiștilor, localitatea Plop-Știubei va primi jumătate de milion de lei pentru reabilitarea drumurilor și a infrastructurii și 250 mii lei suplimentar pentru reparația acoperișului grădiniței, iar Copanca va primi peste 1,3 milioane de lei pentru schimbarea ușilor și a geamurilor Casei de cultură ,,Nistrenii”, reparația grădiniței și reabilitarea drumurilor publice din localitate.
Liderul PSRM a asigurări că formațiunea pe care o conduce va continua să lucreze activ în vederea creșterii nivelului de trai al cetățenilor.