Igor Dodon împreună cu soția au asistat, în această dimineață, la Liturghia oficiată la Mănăstirea Hâncu.
“Îi felicit pe toți credincioșii ortodocși cu ocazia sărbătorii Preacuvioasei Parascheva, care este considerată ocrotitoarea Moldovei și apără țara noastră de necazuri și nenorociri, iar locuitorilor le dăruiește liniște sufletească și bunăstare. Să avem mereu credință în suflet, să fim milostivi și doar așa vom înfrunta greutățile!”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Credincioșii ortodocși din întreaga lume o prăznuiesc, astăzi, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. La Mănăstire Hâncu se păstrează o părticică din moaștele Sfintei Parascheva.