Președintele țării, Igor Dodon, a declarat că autoritățile examinează posibilitatea implicării forțelor armate în gestionarea situației de urgență, care a fost instituită în țară în legătură cu răspândirea COVID-19.
Șeful statului a explicat, luni după ședința de lucru de la Președinție cu speakerul și premierul, că deocamdată o asemenea necesitate nu se întrevede, deoarece forțele implicate la moment în gestionarea crizei se descurcă destul de bine.
”Suntem gata să implicăm și Armata, dacă va fi necesar. La această etapă situația est gestionată bine de MAI și alte servicii”, a spus președintele.