Igor Dodon a declarat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că, Vladimir Plahotniuc va fi escortat direct în închisoare, imediat ce va ateriza pe Aeroportul din Chișinău. Șeful statului a spus că el nu se implică în justiție, iar toți cei care au fost implicați în furtul miliardului din sistemul bancar din Moldova vor răspunde în fața legii.
”Lasă să vină, de la aeroport pleacă deodată la pușcărie. Alte variante nu sunt. Dosarele penale sunt deschide. Este dat în căutare internațională. Asta se referă la o bună parte din cei care trebuie să răspundă pentru fărădelegile pe care le-au făcut. Unii dintre ei, care acum se fac mari oponenți, deputați, știu foarte bine că și ei au fost implicați”, a declarat Dodon.
”Nu mă amestec în justiție. Lucrează procurorul, lucrează cei care trebuie să-și facă treaba. Totul la timpul lor. Cei care încalcă, mai devreme sau mai târziu răspund în fața legii”, a spus președintele.