Igor Dodon nu va accepta un candidat la funcția de premier, înaintat de o majoritate parlamentară formată din partide oligarhice. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.

„Cum se face majoritatea parlamentară: nu stați toți la Candu sau la Șor în cabinet și semnați candidatura. Mergeți în plenul Parlamentului și declarați că eu Maia Sandu, eu Andrei Năstase fac coaliție cu Candu și Șor și anunț majoritate parlamentară. Pe urmă desemnați candidatura și eu decid ce fac. Vă spun deodată că nu o să accept candidatura prim-ministrului înaintată de transfugi. Nu vreau ca în fruntea Guvernului să vină un om al lui Plahotniuc, numit de Șor și Candu. Chiar dacă Maia Sandu și Andrei Năstase o să se culce sub ei, eu nu voi accepta. Nu vă place – referendum”, a spus președintele.

Igor Dodon a salutat decizia Curții Constituționale, potrivit căreia șeful statului nu poate fi „suspendat pe cinci minute”. Totodată, președintele spune că decizia Curții, privind candidatul unei majorități parlamentare formalizată la funcția de prim-ministru a fost necesară, chiar dacă este una întârziată.