Igor Dodon a lansat un apel către toți politicienii din țară, indiferent de viziunile pe care le promovează, să lase deoparte divergențele și critica și să-și consolideze eforturile pentru edificarea viitorului Republicii Moldova. Potrivit lui Dodon, și alegătorii de dreapta, și cei de stânga, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care nu trebuie divizați și care așteaptă același lucru de la fiecare oponent – îmbunătățirea calității vieții.

Potrivit lui Dodon, și alegătorii de dreapta, și cei de stânga, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care nu trebuie divizați și care așteaptă același lucru de la fiecare oponent – îmbunătățirea calității vieții.


”Mă adresez către oponenți, haideți să fim prieteni. La ce bun toate aceste lupte politice. Vă îndemn împreună să ne consolidăm eforturile și să facem lucruri bune pentru țară. Sunt convins să aveți și voi idei bune, și în echipa voastră sunt profesioniști așa cum avem și noi”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii live.


Acesta susține că politicienii din Moldova trebuie să aibă altă ocupație, decât să atace oponenții. Potrivit lui Dodon, cetățenilor puțin le pasă despre viziunile politicienilor.


”Oamenii îmi spun că oponenții mei la fiecare întâlnire electorală vorbesc doar despre Dodon și împotriva lui. Eu nu vorbesc la nicio întâlnire cu alegătorii despre oponenți. Haideți să ne consolidăm eforturile pentru a construi drumurile, spitale, școli, grădinițe, apă. Oamenii așteaptă de la noi aceste lucruri”, a declarat Dodon.


Igor Dodon s-a arătat convins că și în raioanele unde de obicei se vota pentru cei de dreapta, alegătorii vor opta pentru acei care au făcut lucruri bune în țară.