În cadrul vizitei sale în nordul țării, Igor Dodon a vizitat familia Lomacenco din satul Mărinești, raionul Sângerei. Vasile și Liliana educă 14 copii – 12 băieți și două fete. Recent, un incendiu le-a mistuit mansarda și acoperișul casei.
“Pentru a sprijini această familie frumoasă în momentele de grea încercare și pentru a-i susține în depășirea problemelor cu care se confruntă, am lansat o campanie de colectare de fonduri, datorită căreia am reușit să procurăm familiei Lomacenco o mașină de spălat, mobilier, rechizite școlare și alte lucruri de primă necesitate pe care astăzi le-am oferit cu drag”, a anunțat președintele.
Totodată, șeful statului a vizitat Spitalul raional din Sângerei, unde, în prezent, se tratează 10 pacienți infectați cu COVID-19. Șeful statului le-a înmânat doctorilor de la această instituție medicală Diplome de Onoare ale Președintelui Republicii Moldova.
Ulterior, Igor Dodon a inspectat lucrările de reconstrucție a segmentului de drum R6 Chișinău – Orhei – Bălți. Reabilitarea drumului a fost inițiată în martie și trebuie să fie gată până în martie 2022. Porțiunea de 30 km de șosea este reparată de către o companie din Turcia, din sursele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, valoarea contractului constituind 36 milioane de euro.