Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch. Părțile au discutat situația actuală privind reglementarea transnistreană, în special măsurile de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului.
Șeful Misiunii OSCE a salutat succesele obținute în acțiunile de îndeplinire a pachetului „Berlin-plus”, precum și eforturile comune ale conducerii Republicii Moldova, îndreptate spre avansare în procesul de reglementare.
De asemenea, a fost abordat subiectul privind organizarea unei întrevederi a președintelui cu liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care ar putea avea loc la finele lunii iulie, începutul lui august.