Maia Sandu a cedat presiunilor. Bravo! Sa propună candidatul. Astfel Igor Dodon a comentat declarația de ultimă oră a președintelui Maia Sandu, care a spus că este gata să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru.

„Precum vedeți, se încadrează în termenii pe care i-am stabilit, până la 1 februarie. Bravo. E adevărat că e cam târziu, dar mai bine târziu, decât niciodată. A decis să nu încalce Constituția. Să desemneze candidatul, persoana dată să meargă în Parlament, iar deputații vor decide”, a declarat Igor Dodon la NTV Moldova.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că după decizia Curții Constituționale, care a hotărât că Parlamentul nu poate fi dizolvat cu votul a 2/3 din deputați, va purcede la următorul pas. Astfel, săptămâna viitoare, președintele va desemna un candidat la funcția de premier. Dar, ar fi vorba despre un candidat care să nu fie votat de Parlament.