Deputații PSRM au avut, astăzi, o ședință de lucru, la care s-a discutat agenda de lucru pentru următoarea perioadă. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat pe Facebook.
„Sunt bucuros să remarc că deputații au fost unanimi în opinia că doar prin dialog poate fi identificată cea mai bună soluție de depășire a crizei, exprimându-și determinarea de a continua discuțiile în acest sens cu partidele parlamentare, dar și cu Președintele țării. De asemenea, deputații socialiști au decis excluderea scenariului de inițiere a unui referendum privind demiterea președintelui țării. S-a menționat că suma enormă de bani, care s-ar cheltui pentru un astfel de referendum, în actuala situație de criză pandemică, economică și socială, ar reprezenta o infracțiune la adresa societății”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.