“Această zi de o semnificație profundă pentru francezi dă prilej să remarcăm rolul special al Franței în afirmarea și promovarea valorilor universale ale libertății, egalității și fraternității, precum și să reiterăm angajamentul comun de a le transpune în realizări concrete, spre beneficiul cetățenilor și statelor noastre. Țin să exprim, în acest sens, recunoștința pentru sprijinul consecvent pe care Franța îl acordă Republicii Moldova în susținerea proceselor de democratizare și modernizare.
Edificarea unor relații de parteneriat bilateral consolidat, având la bază legăturile strânse de prietenie care ne unesc, constituie o prioritate pentru Republica Moldova. Îmi exprim ferma convingere că dialogul moldo-francez va fi în continuare fortificat în domenii de interes comun. Totodată, în vremurile dificile pe care le traversăm, țin să împărtășesc trăirile deosebite cu toți cei care au fost afectați de pandemia Covid-19 în Republica Franceză, precum și să aduc mulțumiri pentru sprijinul acordat țării noastre prin donații de echipamente medicale. Cred cu tărie că prin unitate și solidaritate vom putea depăși această grea încercare”, se arată în mesajul președintelui Igor Dodon.